Interviu cu „Jucătorul săptămânii” #27, Alin Robu (Tazmannschaft): „Ne propunem să aducem titlul național la București!”

Etapa a doua din play-off-ul Superligii ne-a oferit un clasic al minifotbalului bucureștean: Old Boys vs Tazmannschaft. Cu golgheterul Alin Robu în zi de grație, autor al unui hat-trick, „Diavolii” s-au impus cu un 3-0 sec și continuă cursa către titlul de campioni.

Această performanță i-a adus lui Alin Robu distincția de „Jucător al săptămânii” #27 în Superliga București, prilej cu care ofensivul lui Tazmannschaft ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre succesul cu Old Boys și despre obiectivele echipei sale pentru finalul de sezon.

Superliga: Ai marcat toate cele trei goluri ale unei victorii mai dificile decât o arată scorul contra celor de la Old Boys, în etapa secundă a play-off-ului Superligii. Cum a fost acest joc și pentru tine și cum se simte să fii decisiv pentru echipa ta?

Alin Robu: Într-adevăr a fost un joc greu și fără unitatea grupului nu reușeam să fiu decisiv. Satisfacția este aceeași ca după fiecare victorie obținută în Superliga București!

Superliga: Totuși, chiar dacă a fost un succes muncit, ați obținut trei puncte importante care vă cresc avansul în fruntea ierarhiei, profitând și de pasul greșit al lui D’Angelo. Cum simțiți voi acest play-off?

Alin Robu: În opinia mea, este cel mai puternic play-off din ultimii ani. Toate echipele sunt foarte puternice, valorile sunt foarte apropiate, micile detalii pot face diferența, iar asta duce la un play-off extrem de echilibrat.

Superliga: Ce înseamnă pentru tine să fii desemnat „Jucătorul săptămânii” #27 în Superliga București?

Alin Robu: Reprezintă o răsplată pentru munca depusă in ultima săptămână.

Superliga: Crezi că vă mai poate opri cineva din drumul spre un nou titlu de campioni?

Alin Robu: Toate echipele își doresc să ne pună probleme și să ne încurce. Din punctul meu de vedere, se poate întâmpla orice în aceste opt etape, dar important este că depindem doar de noi.

Superliga: Care sunt obiectivele lui Tazmannschaft pentru finalul de sezon din Superligă și pentru Campionatul Național din vară?

Alin Robu: Ne dorim să nu pierdem niciun meci până la finalul sezonului, ar fi o performanță remarcabilă. Cât despre turneul final, așteptările sunt aceleași ca până acum: să aducem trofeul la București!

Superliga: Ești în fruntea ierarhiei golgheterilor Superligii, la egalitate cu Ștefan Ghinea, de la Phoenix Jilava. Te gândești și la acest trofeu individual? Te motivează și câștigarea acestei distincții?

Alin Robu: Vă dați seama că mi-l doresc și anul acesta. Este o motivație în plus și un motiv de mândrie și satisfacție. Dar momentan mă gândesc doar la punctele puse în joc, și nu la performanțe individuale.

Întrebări-fulger

Superliga: Gol urât sau ratare frumoasă?

Alin Robu: Gol urât.

Superliga: Victorie la scor sau cu gol marcat în ultimul minut?

Alin Robu: Gol marcat în ultimul minut.

Superliga: Gol cu șut de la distanță sau gol după dribling?

Alin Robu: Gol de la distanță.

Superliga: Derby câștigat sau hat-trick personal?

Alin Robu: Derby câștigat.

Superliga: Cine este idolul tău din fotbalul mare?

Alin Robu: Pavel Nedved.