Gazeta
📰 Unul dintre cele mai așteptate dueluri din seara de joi a adus față în față pe Tazmannschaft și D’Angelo Sport, două echipe de top ale Superligii București, cea mai puternică competiție de minifotbal din țară. Taz, 23 de puncte, venită după victorii importante obținute la Bella Venezia (4-2) și Real Team (2-1), în timp ce trupa lui Doru Stoica, cu 21 de puncte, cu victorii mari în ultimele etape, contra celor de la Old Boys (3-2) și Bella (8-2), dar fără meci jucat în Superligă din 15 noiembrie!
Meciul din tur, cu posesie 68% pentru D’Angelo, dar încheiat cu victoria celor de la Taz, scor 3-2. Trupa lui Tudor Simon aduce tot ce are mai bun la joc și îi vedem în acțiune și pe jucătorii de la Futsal, Cireș și Crăciun. Meciul începe ultra-rapid. Simon greșește o pasă în apărare, „Nadal” recuperează și îl servește ideal pe Constantin pentru 0-1. 60 de secunde mai târziu, Șelaru îl pune în acțiune pe Crăciun iar acesta înscrie cu un șut la colțul scurt, profitând și de lentoarea apărării adverse în a-l bloca. Stancu, fost jucător la Steaua sau Rapid, are șansa de a trimite Taz în avantaj dar nimere bara. Meciul are nerv, se joacă în mare viteză, o plăcere pentru spectatorii neutri. Tocmai când se părea că vom intra la egalitate la cabine, Șelaru apare în fața porții și își aduce echipa în avantaj. 2-1 pentru Tazmannschaft la pauză.
D’Angelo începe montată partea a doua a jocului iar Gață înscrie din cornerul lui „Nadal”, șut în forță la colțul scurt, gol la care și Dobre are partea lui de vină. Taz „fură” din schemele adversarului și înscrie aproape identic, corner executat la colțul scurt de „Chiț” și gol înscris, de această dată la colțul lung, de Șelaru. Balanța se menține echilibrată până în penultimul minut de joc. Taz primește o lovitură de penalitate, de la 9 metri, Stancu execută, Marin respinge în față, iar jucătorul de la Taz, acum în vârstă de 41 de ani, marchează din fața porții. Victorie muncită a trupei lui Tudor Simon, după un meci foarte strâns. 4-2 scor final și Taz face 6 puncte în acest sezon cu D’Angelo.
🌟 MVP: Alexandru Șelaru (Tazmannschaft) – 2 goluri
🎥 VIDEO MECI 1 >>> CLIC AICI <<<
🎥 VIDEO MECI 2 >>> CLIC AICI <<<
📷 POZE MECI >>> CLIC AICI <<<





