Gazeta
📰 Fanaticii întâlneau luni pe CF WST și căutau victoria pentru a „uita” cât mai repede eșecul dur de vineri cu DR 7. Și băieții de la WST pierduseră vineri, cu FC Amicii, așa că partida de aseară conta la moral pentru ambele echipe.
CF WST, deși ocupă ultimul loc în serie, și-a ridicat nivelul jocului în ultimele săptămâni, fapt evidențiat și de prima victorie a sezonului, 5-3 cu FC Voluntari, pe 20 octombrie. Era clar că Fanaticii, deși ocupă loc fruntaș, nu vor avea meci ușor cu WST. Și asta se vede și pe teren, fiind nevoie doar de 6 minute pentru ca Ban să înscrie cu un șut la colțul lung, din pasa lui Zanfir. Primul sfert de oră se încheie cu avantaj pentru WST, dar finalul reprizei aparține „fanaticilor”. Moise, om de gol pentru Fanaticii în acest sezon, marchează din cornerul executat de Cristian Bunghic, iar două minute mai târziu, aceeiași jucători combină pentru 1-2, golul fiind tot al lui Moise.
Startul reprizei a doua aduce un nou gol al „albilor”. Moise face hat-trick-ul, cu un șut de senzație din afara careului, pasa venind de la Nedelcu. WST-ul reduce din handicap, Botiș descurcându-se pe cont propriu și executându-l pe portarul advers cu un șut plasat la colțul lung. Băieții lui Tarek și Ioniță au căutat golul egalizator dar acesta nu a mai venit până la final. De înscris au mai făcut-o o dată Fanaticii, în minutul 38, combinația fraților Bunghic aducându-l pe Daniel în postura de marcator, cu un trasor la colțul lung, după ce Cristian driblase elegant doi adversari.
4-2 pentru Fanaticii, scor final și 3 puncte importante pentru trupa fraților Bunghic, care încheie o nouă etapă pe podium, pe locul 3. CF WST rămâne cu 5 puncte în cont și nu poate momentan scăpa de „lanterna roșie” în ciuda jocului bun prestat. Mihai Moise e lider solitar în topul marcatorilor, cu 23 de goluri în 9 etape.
🌟 MVP: Mihai Moise (Fanaticii) – 3 goluri
🎥 VIDEO MECI >>> CLIC AICI <<<
📷 POZE MECI >>> CLIC AICI <<<




