Gazeta
📰 Los Diablos și FIFA s-au întâlnit miercuri într-un joc contând pentru runda 10 din Seria 2 a Ligii 1. „Diavolii”, cu 10 puncte și victorii cu eșecuri alternate în ultimele runde, iar „gamerii” în revenire de formă, cu 4 puncte în ultimele două runde, după o pasă mai proastă.
A rezultat unul dintre cele mai frumoase meciuri din acest sezon din competițiile organizate de AMMB. Balanța victoriei a oscilat de la o echipă la cealaltă, pentru ca jocul să se decidă dramatic la ultima fază. FIFA începe mai bine și deschide scorul după două minute prin Benescu. Diablos replică în minutul 7 prin golul egalizator semnat de Liță, o mică „bijuterie”, reluarea prefectă cu latul din prima, după pasa lungă venită de la Năstase. „Gamerii” trec pe modul „ultra fast” și marchează trei goluri la foc automat în poarta lui Nichita. Dragomir, Năstase cu autogol și Mirea duc scorul la 1-4 în minutul 12. Până la fluierul de final al primei reprize, „diavolii” reduc ușor din handicap, marcând de două ori, o dată după autogolul portarului Mincă și o dată prin Nedelcu. De partea cealaltă, FIFA mai punctează o dată, prin portarul Mincă, cel care își „spală” păcatele autogolului de mai devreme, cu o degajare lungă la care goalkeeper-ul advers o „face de oaie” și scapă mingea pe sub picior, în poartă. 5-3 la pauză pentru FIFA.
„Diavolii” încep în forță partea a doua și preiau controlul asupra jocului. Nedelcu e senzația de moment a meciului. Nouarul celor de la Los Diablos înscrie golurile sale cu numărul 2 și 3, pentru un hat-trick care restabilește egalitatea pe tabelă, 5-5, după 25 de minute de joc. Se joacă ca la ruleta rusească. Mirea face 6-5 pentru FIFA, iar Nedelcu mai înscrie o dată pentru 6-6. „Gamerii” par că scapă jocul de sub control după eliminarea lui Mirea, pentru două avertismente, dar se motivează excelent și preiau conducerea, din nou, prin Dragomir. Șerban o „comite” pe final de meci, face al șaselea fault, iar Nedelcu își desăvârșește cea mai bună repriză a carierei din minifotbal, cu un „poker” în partea a doua și cinci în cont pentru întregul meci. Părea că se va termina 7-7, scor echitabil având în vedere jocul bun al ambelor echipe, dar la ultima fază a meciului, Șerban, motivat după faultul comis mai devreme, recuperează, combină cu Benescu și înscrie dramatic pentru 8-7, în favoarea celor de la FIFA!
Excelent meci, cu intensitate, goluri multe și ambiție de ambele părți, dar și cu fair play la final. Victorie importantă pentru „gamerii” lui Mircea Hîncu, care ajung la 17 puncte, pe locul 5 în ierarhie. Los Diablos, în ciuda jocului bun din acest sezon, e abia pe locul 9, cu 10 puncte în cont și se îndepărtează de locurile de Play-off.
🌟 MVP: Octavian Nedelcu (Los Diablos) – 5 goluri




