Gazeta
📰 Al treilea meci al serii de miercuri din Superliga București de pe terenul 1 pune „face to face” echipa „tinerilor băieți” și echipa „intrușilor”. După 18 etape disputate cele două formații se luptă pentru un loc in Play-Off-ul Ligii 1, seria 2. Young Boys a adunat 29 de puncte și ocupă locul 6 în timp ce Intruders sunt cu două lungimi în spate la 6 puncte distanță. În meciul tur, Young Boys se impunea cu scorul de 4-2, la finalul unui joc extrem de echilibrat dar in care Bilciurescu reușea un hat-trick și un assist.
Meciul de azi are miza de șase puncte pentru ambele formații, victoria însemnând un pas mare spre Play-Off atât pentru Young Boys cât si pentru Intruders. Trei minute sunt suficiente pentru deschiderea de scor, Pușcașu preia, trage ca din „pușcă” de la distanță și intrușii erau în avantaj. Băieții conduși de Biga reușesc să echilibreze începutul dar în minutul 8 Pușcașu îi pasează inteligent lui Cerbu care finalizează cu calm pentru 2-0. Young Boys ripostează repede, Dragomir se întoarce fără adversar aproape de mijlocul terenului și cu un șut perfect îl invinge pe Alexandru. Intrușii nu sunt de acord cu avantajul fragil, Lupașcu pleacă precum Bănel in tinerețe iar Cerbu, din două încercări reface avantajul de două goluri după doar două minute. In minutul 15, apararea intrușilor visează iar Dragoman este lăsat singur in centru careului de 6 metri si Young Boys se apropie din nou la un singur gol. Până la pauză nici o echipă nu mai găsește drumul spre poartă și tabela arată 2-3.
În repriza secundă echipa tinerilor nu mai contează pe tabelă, elevii lui Biga ratând cu lejeritate din poziții excelente. Intruders profită, Constantin dublează avantajul în minutul 26, Lupașcu își trece si el numele pe lista marcatorilor în minutul 34 iar tabela este închisă în minutul 39 de jucătorul care o deschidea, omniprezentul Pușcașu Cătălin. Intruders se apropie de obiectiv in timp ce Young Boys își complică situatia, ultimele 3 etape devenind adevărate finale pentru ambele formații.
🌟 MVP: Cătălin Pușcașu (Intruders MF) – ⚽️⚽️ 2 goluri și 🎯 1 assist




