Interviu cu „Managerul săptămânii” #4, Mircea Hîncu: „Vrem să fim competitivi la fiecare meci!”
FIFA a avut o săptămână de vis în Superliga București: victorie a primei echipe în Superligă cu Phoenix Jilava, 5-1 respectiv succes tot cu 5-1 în Liga 2 Seria 2 cu Red Dogs, o formație cu punctaj maxim înaintea acestui duel.
Cele două victorii cu 5-1 i-au adus lui Mircea Hîncu distincția de „Manager al săptămânii” #4 în Superliga București.
Cu acest prilej, „Bizonul” ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre perioada fantastică a clubului său și despre obiectivele de viitor.
Superliga: Ai avut o săptămână de vis, cu victorii importante atât la prima echipă, cât și la a doua, contra unor adversari extrem de puternici. Cum a fost pentru tine această săptămână și ce senzații te trec după cele două victorii, mai ales cea din Superligă, unde ați produs surpriza debutului de sezon, contra revelației ediției trecute, Phoenix Jilava, echipă care a jucat optimi de finală la Campionatul Național din acest an?
Mircea Hîncu: A fost o săptămână de vis pentru clubul nostru. Am obținut două victorii importante, cu adversari puternici, care ne dau încredere și arată că suntem pe drumul bun.
Cea din Superligă, contra Phoenix Jilava, are o semnificație specială – vorbim despre o echipă cu rezultate remarcabile, iar faptul că am câștigat la debut în fața lor ne confirmă că putem face față la cel mai înalt nivel.
Și succesul echipei satelit e la fel de valoros, pentru că a venit contra unui adversar extrem de motivat. Senzațiile sunt fantastice, dar știm că e doar începutul și trebuie să rămânem concentrați.
Superliga: Ați avut un program infernal în primele trei runde, întâlnind trei forțe, Tazmannschaft, Old Boys și Phoenix Jilava. Totuși, aveți trei puncte și ați condus-o cu 4-0 pe Old Boys. Cum simți tu echipa în acest debut de campionat și cum ți se pare nivelul din Superligă comparativ cu cel din Liga 1?
Mircea Hîncu: „Debutul nostru în Superligă a fost exact cum ne așteptam: foarte greu. Am întâlnit trei dintre cele mai puternice echipe, dar chiar și așa am reușit să scoatem trei puncte și să arătăm că putem pune probleme oricui. Meciul cu Old Boys, unde am condus 4-0, e dovada clară că avem potențial, chiar dacă încă ne lipsește constanța.
Nivelul din Superligă este net superior față de Liga 1 – ritmul, calitatea adversarilor, experiența lor. Dar tocmai asta ne motivează să muncim mai mult și să creștem de la etapă la etapă.
Superliga: Și dacă tot vorbim de program infernal și adversari dificili, urmează duelul cu o altă echipă de play-off, Bella Venezia. Cu ce așteptări abordați acel meci?
Mircea Hîncu: Știm că ne așteaptă un nou meci extrem de greu, împotriva unei echipe de play-off, Bella Venezia. Abordăm partida cu respect pentru adversar, dar și cu încredere în forțele noastre.
Ne dorim să confirmăm jocul bun arătat până acum și să demonstrăm că putem fi competitivi etapă de etapă.
Superliga: Ce obiective are FIFA pentru sezonul 2025-2026 al Superligii București și, mai departe, pe termen lung?
Mircea Hîncu: Pentru sezonul 2025-2026, obiectivele noastre la FIFA București în Superligă sunt clare dar ambiţioase:
Să ne menţinem locul în Superliga București – să nu fim doar prezenţi, ci să fim competitivi la fiecare meci.
Să creştem constant nivelul de joc, stabilitatea tactică, implicarea fiecărui jucător – nu doar cei de bază, dar şi rezervele.
Să investim în continuare în partea fizică şi mentală, ca jucătorii să reziste la ritm şi la presiune.
Superliga: Ce înseamnă pentru tine să fii desemnat „Managerul săptămânii” #4 în Superliga București?
Mircea Hîncu: Este o onoare și o recunoaștere importantă să fiu desemnat „Managerul săptămânii” în Superliga București. Pentru mine contează enorm, pentru că nu este doar meritul meu, ci al întregii echipe – jucători, staff, oameni din jurul clubului.
Superliga e cel mai puternic campionat din București, iar să fii remarcat aici, la început de drum pentru noi, arată că munca noastră începe să fie văzută
Întrebări-fulger
Superliga: Tactică defensivă sau ofensivă?
Mircea Hîncu: Tactică defensivă.
Superliga: Victorie la scor sau cu gol marcat în ultimul minut?
Mircea Hîncu: La scor.
Superliga: Preferi un jucător de echipă sau star individual?
Mircea Hîncu: Jucător de echipă ÎNTOTDEAUNA.
Superliga: Superstiție înainte de meci?
Mircea Hîncu: Nu avem superstiții.
Superliga: Ce înseamnă pentru tine „spiritul Superligii”?
Mircea Hîncu: Competiție puternică respect și dorința de a da totul la fiecare meci.