
Interviu cu Andrei Nica, magicianul cu peste 70 de goluri din atacul revelației Dristor Predators, după promovarea în Superligă
Astăzi ne aplecăm privirea asupra Ligii 1 Seria 2, acolo unde remarcăm una dintre performerele sezonului 2022-2023 din Superliga București, Dristor Predators, echipă care a strălucit în acest campionat sub bagheta magicianului Andrei Nica.
Andrei Nica, antrenorul-jucător de 35 de ani din atacul lui Dristor Predators, a avut un sezon fantastic, în care a contribuit decisiv la promovarea echipei sale în Superliga București, cel mai puternic campionat de minifotbal din țară și singurul din Capitală desfășurat sub egida AMMB și FRM.
Cu o etapă înainte de finalul play-off-ului din Liga 1 Seria 2, Dristor Predators este sigură de primul loc și de promovarea în Superligă, deși a încheiat sezonul regulat pe poziția secundă, cu 46 de puncte, la trei în spatele celor de la Sonic Friends, iar Andrei ne-a vorbit într-un interviu despre sezonul formidabil pe care l-a reușit alături de colegii săi, precum și despre așteptările pe care el și Dristor Predators le au în următorul an competițional, când vor evolua în cel mai puternic campionat de minifotbal din România.
15 victorii, un egal și 6 înfrângeri a fost linia de clasament în sezonul regulat, Andrei Nica evoluând în 18 din cele 22 de etape, în care a marcat nu mai puțin de 45 de goluri, oferind 8 pase de gol și fiind desemnat MVP de 10 ori.
Startul play-off-ului nu a fost cel mai bun pentru băieții din Dristor. Au câștigat prima etapă cu MFC Show Bucuresti, dar le-au pierdut pe următoarele două, cu FC Popești și BDM, iar promovarea părea doar un vis îndepărtat la acel moment. Însă Nica, Stuparu, Tomozei & Co. nu au cedat și au revenit spectaculos pe final de play-off, când au reușit o serie de 6 victorii consecutive, ce le-a permis să sărbătorească promovarea cu o etapă înainte de încheierea campionatului.
Andrei, zi-ne câteva cuvinte despre ce înseamnă Dristor Predators. Povestește-ne, pe scurt, cum a luat ființă echipa și care sunt cele mai frumoase momente din existența ei și cele mai importante performanțe.
Andrei Nica: În 2016, supărați că nu mai găseam 18 jucători (3 echipe) ca să ne adunăm constant fotbal de relaxare și să închiriem un teren, am decis să strângem 12 prieteni și să ne inscriem la o competiție organizată de amatori. După ce am observat că avem rezultate foarte bune, am ales să aducem jucători din ce în ce mai buni și să ajungem la componența lotului actual, care mi se pare cel mai competitiv de când ne-am înființat. Asa s-a înfiintat echipa… eu fiind primul „străin în cartier”. Am mai câștigat serii și în alte compeții, dar cu siguranță promovarea de anul acesta în Superligă este cea mai frumoasa si importanta performanță reușită de Dristor Predators.
Care a fost rețeta succesului pentru voi în acest sezon?
A.N.: Calitatatea băieților! Am fost o echipă de la primul până la ultimul meci.
Cum ați reușit să reveniți și să vă încoronați campioni cu o etapă înainte de finalul campionatului după ce ați terminat sezonul regulat pe locul 2 și ați pierdut două din primele trei meciuri din play-off?
A.N.: Da, așa este, am pierdut două meciuri în primele trei etape de play-off. Dar din fericire pentru noi au fost singurele meciuri pe care le am pierdut în acest play-off. Abia după acele înfrângeri cred eu că am reușit să ne omogenizăm, dat fiind că făcuserăm patru transferuri la sfârșit de campionat.
Cum ți s-a părut nivelul competiției din Liga 1 Seria 2 și cum crezi că va fi cel din Superligă?
A.N.: Am întâlnit echipe foarte bune, este un nivel foarte ridicat la Liga 1, dar Superliga va fi cu totul altceva… Cum s-ar zice, este cireasa de pe tort 🤣, vorbim despre cele mai bune echipe de minifotbal din țară.

Și te întreb de Superligă pentru că în ianuarie ați întâlnit în barajul de FA Cup un adversar din play-off-ul Superligii, Luxury Team, și n-a ieșit prea bine pentru voi, ați pierdut cu 9-4. Cum a fost acel meci pentru voi și ce ați simțit după un duel cu un adversar de asemenea calibru?
A.N.: Am pierdut 9-4, într-adevăr, dar am și condus cu 2-0 în minutul 5. Au jucat mult mai bine decât noi, chiar am simțit că ne-au dominat foarte tare. Dar pe atunci, cum ti-am mai zis, încă eram în perioada de cunoștere și omogenizare ca echipă.
Ce obiective are Dristor Predators pentru următorul sezon, în Superligă?
A.N.: Sincer, am încredere în echipa noastră, iar obiectivul pentru următorul sezon este menținerea în Superligă.
Ce îți propui tu pe plan personal pentru campionatul viitor?
A.N.: Cu toate că sezonul acesta am reușit să marchez peste 70 de goluri, sincer, pentru următorul sezon n-am niciun obiectiv personal. Știu că voi juca cu cei mai buni și vreau să mă bucur de fiecare meci.
Vă gândiți la transferuri pentru Superligă?
A.N.: Momentan nu avem niciun transfer în plan. Vrem să jucăm aceiași care am dus greul și la Liga 1. Suntem o echipă unde majoritatea suntem și prieteni și vrem să rămânem în continuare prieteni!
Cum crezi că vor fi meciurile împotriva celor mai bune echipe din București și din țară? Cum veți încerca să le surprindeți și ce le vei transmite băieților înaintea disputelor cu adversari precum Tazmannschaft (campioana acestui sezon), Old Boys (campioana națională în exercițiu), D’Angelo Sport sau La Maria și Ion?
A.N.: Clar sunt cele mai bune echipe din competiție. Le apreciem și le cunoaștem valoarea. Nu știu dacă vom reuși să le surpindem în vreun fel, dar ne bucurăm că îi vom întâlni pe cei mai buni și, cu siguranță, asta ne va ajuta să ne creștem și noi nivelul de joc.
Câteva statistici relevante pentru Dristor Predators în sezonul în care a promovat în Superligă:
• al doilea atac și a patra apărare a sezonului regulat: 127-91
• cel mai bun atac și a doua apărare a play-off-ului: 50-33
• cei mai buni marcatori în campionat:
1. Andrei Nica: 62 de goluri (17 din ele în play-off) și 13 assist-uri (5 în play-off), desemnat de 14 ori MVP (de 4 ori în play-off). În plus, a mai punctat de 11 ori la Cupa Bucureștiului și de două ori în FA Cup
2. Dumitru Stuparu: 23 de goluri (două din ele în play-off) și 6 assist-uri, desemnat MVP de două ori
3. Cristian Tomozei: 20 de goluri (6 din ele în play-off) și 18 assist-uri (6 în play-off), desemnat MVP o dată
• cea mai clară victorie din campionat: 13-2, vs. Young Boys, pe 1 martie 2023, în etapa 22 și ultima a sezonului regulat, cu Andrei Nica marcator a 5 goluri
• cea mai categorică înfrângere din campionat: 5-8 vs. FC Popești, pe 14 martie 2023, în a doua etapă a play-off-ului